Crăciun în Transilvania: colinde creștine, teatru folcloric și sacrificii ritualice

Transilvania oferă un set unic de obiceiuri de Crăciun, păstrat nealterat de-a lungul secolelor, datorită amestecului de culturi, tradiții și etnii care definește această regiune. Întâlnim aici adevărate bijuterii de cultură orală cum ar fi ritualurile precreștine („Crăciunul fiarelor”, „Noaptea lupilor”) sau colindele nespus de frumoase care marchează nașterea Domnului. Toate obiceiurile strămoșești reînvie an de an, în luna decembrie, transformând Ardealul într-o întoarcere în copilăria fermecată a fiecăruia dintre noi.

Butea feciorilor de pe Târnave

Ceata de băieți care colindă satele de pe Târnave în preajma Crăciunului este sugestiv denumită Butea feciorilor. Acest nume desemnează obiceiul colindătorilor de aduna, încă din zilele de post, vinul necesar pentru petrecerile din ultima săptămână a anului. Ceata de colindători care strânge vinul are o organizare complexă, cu roluri și responsabilități bine definite pentru fiecare membru al ei. Șeful cetei este numit vătaf, gazdă sau primar, iar colindătorii (cunoscuți generic drept „strânși”) sunt strigați în felurite moduri, în funcție de rolul lor: „ghirău”, „ajutor de ghirău”, „jude”, „pârgău mare”, „pârgău mic”, „paharnic mare” și „paharnic mic”. În unele localități, în cea de-a doua zi de Crăciun, ceata organizează „balul strânșilor”, ocazie cu care este consumat vinul strâns.

Tot în zona Târnavelor, la Hetiur, este unul din puținele locuri unde se cântă un colind cu rădăcini de peste două milenii, intitulat „Împăratul Romei”, o versiune stilizată a acestuia putând fi ascultată aici. Colindul redă contextul istoric al Nașterii lui Hristos, în timpul împăratului roman Octavian Augustus și descrie episodul fermecător al venirii magilor de la Răsărit cu daruri de aur, smirnă şi tămâie.

Adventul, momentul de purificare sufletească în comunitățile de sași

În satele de sași, sărbătoarea Nașterii Domnului este centrată pe biserică, loc unde se cântă colinde până de Crăciun. Tipic pentru aceste comunități este adventul, o perioadă de purificare sufletească oarecum similară cu cea de post a populației ortodoxe.

Adventul începe pe 26 noiembrie și se termină pe 23 decembrie. În biserica localității şi în fiecare casă există o coroniţă de brad cu patru lumânări. În fiecare din cele patru duminici din perioada adventului se aprinde câte o lumânare.

Seara de Ajun este momentul culminant al sărbătorii, când întreaga comunitate se strânge la biserică, în jurul bradului. Primul moment al sărbătorii, desfășurat în fața altarului, este Krippenspiel, o piesă de teatru despre Naşterea Domnului, cu pruncul Iisus Hristos în iesle, înconjurat de Sfânta Maria, păstori şi magi.

După acest moment, întreaga suflare cântă pentru „O Tannenbaum!” („O brad frumos!”) și „Stille Nacht” („Noapte de vis”).

La final, copiii primesc cadouri (mere, nuci și turtă dulce pentru cei mici; batiste, caiete și creioane pentru cei mai mari).

„Noaptea lupilor” în Apuseni

Într-un cătun uitat din Apuseni, la Băi, ultima duminică dinaintea Crăciunului este prilejul unui straniu ritual, denumit „Crăciunul fiarelor” sau „Noaptea lupilor”. În zorii acelei zile, un „flăcău neînceput” în dialectul locului (adică un băiat virgin de peste 16 ani) merge la marginea satului. Aici, cu o seară înainte, fetele au atârnat într-un copac măști rituale confecționate de ele, reprezentând duhurile pădurii. Flăcăul alege pe întuneric una dintre măști, și-o pune pe față, după care el devine, pentru acea zi, „vârva” satului, o personificare a lupului, considerată un ocrotitor al pădurii și al vânatului.

Băiatul pleacă prin sat când soarele răsare, însoțit de o ceată de flăcăi. Regula este că în calea cetei de băieți nu trebuie să iasă nici o femeie, fie ea măritată sau nemăritată. Dacă o femeie iese în calea cetei, se spune că ea va fi tot anul bântuită de lupi. Bărbații primesc „vârva” în curtea casei și îi oferă „crampă" (țuică fiartă cu zahăr ars) și friptură de porc sau de oaie. De altfel, omul-lup este singurul din ceată care are voie să mănânce carne în zi de post.

Seara, flăcăii merg la huda lupului, o peșteră adâncă, în care aruncă un purcel sau un berbec animalelor sălbatice, ca jertfă.

Viflaim la Botiza

Viflaimul este un obicei întâlnit în satele din Maramureș, în primul rând la Botiza. În esență, viflaimul este o piesă de teatru folcloric care abordează mitul nașterii Domnului. Personajele sunt Iosif, Maria, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstori, craii de la răsărit, ostașii, moartea, dracii, moșul și străjerul. Denumirea de Viflaim este numele vechi românesc al orașului biblic Betleem.

La Botiza, în această piesă rolurile sunt jucate de 21 de tineri, cei mai mici dintre ei fiind îngeri și magi, iar o fetiță joacă rolul Mariei. Cei mari au roluri negative. Un rol central în piesă îl joacă dracii, conduși de Scaraoțchi. Dracii sunt mascați și înarmați cu talăngi, îngrozindu-i pe cei mai mici dintre spectatori și pe turiștii ajunși în zonă.

Obiceiurile despre care v-am povestit sunt doar câteva din puzderia de tradiții de Crăciun din localitățile transilvănene. În fapt, fiecare sat are propriile tradiții, colinde individualizate și unice, rod al multiculturalității acestei regiuni.