Poveştile Sibiului

Cei care au ajuns în Sibiu măcar o dată ştiu că oraşul îşi întâmpină călătorii cu străzi şi clădiri care şi-au păstrat farmecul medieval şi poveşti din alte vremuri. Iar aceste lucruri (şi multe altele pe deasupra) îi fac pe vizitatori să îşi dorească să revină în cetate cu prima ocazie.

Colonizat în secolul al XII-lea de saşi, Sibiul a fost atestat documentar în 1191 (sub numele de Cibinium, iar sub numele de Hermannstadt – în 1223), şi în 1366 a fost declarat oraş. Perioada medievală a reprezentat un moment de dezvoltare în istoria oraşului, care a devenit un important centru economic al Transilvaniei – în secolul al XIV-lea, aici îşi desfăşurau activitea 19 bresle.

Întemeierea Sibiului

Despre întemeierea Sibiului circulă mai multe legende. Una dintre ele îl menţionează pe Hermann, un cizmar german, ca fiind cel care a pus bazele oraşului. Se pare că locuitorii unui sat sărac, Sibiel, l-au chemat pe cizmar în zonă, ca să le facă încălţări. Acesta a acceptat propunerea, cu condiţia să primească un teren cât o piele de bivol, unde să îşi construiască atelierul şi casa – sătenii au fost de acord, şi i-au promis o proprietate de două ori pe atât. Când a venit însă vremea măsurătorii, Hermann a tăiat pielea de bivol în bucăţele subţiri şi a înconjurat o bună bucată de teren. Sătenii au acceptat în final acest lucru, iar cizmarul s-a stabilit aici, alături de rudele sale.

Ochii Sibiului şi Podul Minciunilor

O altă poveste populară a oraşului este aceea a ,„ochilor Sibiului” – ferestrele din acoperişurile clădirilor istorice. Rolul lor iniţial a fost acela de a aerisi podurile caselor, însă în timp au câştigat faima de a “veghea peste locuitorii oraşului”.

În inima oraşului găsim şi Podul Minciunilor, care a fost construit după mijlocul secolului al XIX-lea şi este primul pod de fontă din ţară. Legenda spune că atunci când o minciună este rostită de cineva care trece peste pod, acesta începe să scârţâie şi să se mişte, iar vinovatul cade în gol. Acelaşi lucru li se întâmpla şi negustorilor care îşi înşelau clienţii – cei necinstiţi erau aruncaţi de pe pod. Tot aici era locul în care cadeţii Academiei Militare se plimbau alături de fetele pe care le îndrăgeau – ei îşi uitau însă promisiunile repede, iar fetele rămâneau cu inima rănită, aşteptându-i.

Tunelurile

În timpul Evului Mediu, au fost construite tuneluri care făceau legătura între clădirile importante ale Sibiului. În aceeaşi perioadă, când oraşul a fost decimat de ciumă, se spune că bolnavii erau aruncaţi în reţeaua de tuneluri (soartă pe care o împărtăşeau şi infractorii sau vrăjitoarele, înainte de a fi arse pe rug). O altă poveste spune că tunelurile erau folosite de soldaţi pentru a apăra oraşul şi a-i lua prin surprindere pe atacatori.

Turnul Bisericii Evanghelice

Conform legendei, sibienii şi-au dorit ca turnul Bisericii Evanghelice, pe atunci în construcţie, să fie cel mai înalt din regiune. Aflând însă că Bistriţa avea cel mai înalt turn, localnicii au mers acolo ca să îl măsoare şi să fie siguri că îl vor depăşi. Cum însă pe drumul de întoarcere au poposit la o cârciumă, ei au povestit secretul tovarăşilor de pahar. Aceştia au tăiat pe ascuns o parte din funia folosită pentru măsurare, iar turnul Bisericii Evanghelice din Sibiu nu a ajuns să fie cel mai înalt din Transilvania.

Iată doar câteva dintre poveştile oraşului - pe celelalte, Sibiul vă aşteaptă să le descoperiţi. 

Foto