Târgurile tradiționale, oglinda economică și culturală a comunităților rurale sibiene

Economia rurală bogată, multitudinea tradițiilor și respectul oamenilor pentru valorile locului au făcut ca obiceiul târgurilor să se mențină nealterat în sudul Transilvaniei. Inițial, aceste întâlniri periodice, organizate intens începând de la mijlocul primăverii și până toamna târziu, au avut un rol exclusiv comercial. Între timp, târgurilor li s-a adăugat o componentă culturală efervescentă, care le-a transformat în atracții pentru turiști. Aceștia pot să vadă pe viu obiceiuri și tradiții despre care s-ar putea crede că au dispărut de mult. Vă prezentăm, în continuare, câteva dintre cele mai renumite târguri organizate în județul Sibiu.

Floriile, prilej de târg cu miei „eco”

Pentru locuitorii satelor de pe Valea Hârtibaciului, ziua de Florii este prilejul de a merge la un târg de miei „eco”. Acesta se desfășoară în comuna Vurpăr, unde zeci de crescători din zonă își aduc mieii la vânzare. La mare preț sunt animalele din rasele turcană, țigaie și cărăbașă sârbească.

De câțiva ani, târgul de la Vurpăr a început să fie căutat de amatorii de miei care bat drumuri de zeci de kilometri, tentați fiind că aici pot găsi animale de cea mai bună calitate, crescute în condiții naturale, cu carne fragedă, numai bună pentru masa de Paști. De altfel, în ultimii ani, târgul a fost și un prilej de expoziție regională pentru mieii și oile care au păscut doar iarbă curată, necontaminată de pesticide și de îngrășăminte chimice. De altfel, județul Sibiu contabilizează un efectiv de aproape 20.000 de oi crescute de circa 40 de producători în condiții certificate eco.

Ziua Ursului și Sărbătoarea Oierilor la Tilișca

Pe 15 august, oeirii din Tilișca au și ei sărbătoarea lor. Această zi de sărbătoare (Sfânta Maria) le oferă crescătorilor de animale din Mărginime prilejul de a se întâlni cu frații lor, plecați în alte regiuni ale țării. De câțiva ani, marea reuniune a crescătorilor de mioare s-a transformat în Sărbătoarea Oierilor de la Tilișca. Acest eveniment important este precedat, pe 1 august, de Ziua Ursului, când toată comunitatea din Tilișca ține post. Postul de Ziua Ursului are ca scop ritual îndepărtarea urșilor de turmele ciobanilor din Mărginime.

La Sărbătoarea Oierilor însă, mesele localnilor sunt bogate, pline de brânzeturi, fripturi, tocane, sticle de vin și țuică etc. La ospăț sunt invitați oierii care de-a lungul timpului s-a strămutat în comunități din Muntenia și Oltenia, precum și turiștii aflați în zonă.

Spectacolul este asigurat, aproape an de an, de cântăreții și dansatorii locului – ansamblurile „Cindrelul – Junii Sibiului”, „Tilişcuţa”, „Ciobănaşul” şi „Fluieraşii” din Tilişca.

Festivalul brânzei și al țuicii de la Curmătura Stezii

An de an, și pentru locuitorii din Rășinari ultima duminică a lunii august este prilej de mare târg, organizat la Curmătura Stezii. Acesta este cunoscut sub numele de Festivalul brânzei și al țuicii de la Rășinari și are ca scop promovarea produselor tradiționale din Mărginimea Sibiului.

Ciobanii din Mărginime se întrec să vină la târg cu telemea, ţuică și afinată de casă. Cei dornici de o mâncare mai consistentă pot primi o porție de tocană de oaie din ceaunele care fierb la foc domol sau o strachină cu bulz. De altfel, de câțiva ani, Festivalul de la Rășinari are ca scop să doboare precedentul record pentru preparea unui bulz uriaș. În 2013, bulzul a depășit 25 de metri.

Cu foamea astfel potolită, vizitatorii târgului au timp și pentru specatacolul oferit de artiști populari din zonă. De regulă, de la Rășinari nu pot să lipsească cântăreții de la Tilișca, dansatorii de la Băbeni, dar și artiștii populari din Polovragi, Sadu sau Rășinari.

Târgul de la Alma, mândria crescătorilor de animale

Ultima duminică dinainte de sfârșitul lunii septembrie este zi de mare sărbătoare în Alma – Dumbrăveni. De aproape un deceniu, sute de crescători de animale din întreaga regiune se întâlnesc aici pentru a vinde cele mai frumoase animale.  Numărul de expozanți și de vizitatori ai manifestării a crescut atât de mult încât, de câțiva ani, Târgul de la Alma ține două zile. După rețeta aproape obișnuită a acestor manifestări transilvănene, târgul se termină duminica seara cu un mare și multașteptat spectacol folcloric.

Pentru călătorul dornic să descopere atmosfera unui târg de altădată, bucuria simplă a crescătorilor și fermierilor din regiune, mâncarea de cea mai bună calitate și un strop de folcor autentic transilvănean, o vizită de sfârșit de săptămână în Sibiu trebuie să cuprindă și un popas la unul din nenumăratele târguri ale oierilor, organizate în acest județ.

Târgul meșteșugaresc de la Moara Veche din Hosman

În 4 mai are loc la moara veche din satul Hosman din Valea Hartibaciului un târg meșteșugăresc unde se adună toți micii producători din regiune. Tărgul este organizat de asociația Hosman Durabil și adună la un loc pe cei mai cunoscuți meșeteri din zonă. La standurile acestora, putem găsi diverse produse împletite (coșuri, coarfe, mături etc.), tipice locurilor, dar și butoaie și produse din piele de oaie. Bunătățile de la brutaria morii nu lipsesc nici la această manifestare: prăjituri, pâine cu zacusă, untură și ceapă.

Vă mai recomandăm și tărgurile tradiționale de animale – datele le găsiți pe http://www.reky-travel.de/viehmarkt/.