Caracterul multicultural, arhitectul-șef al Transilvaniei

Într-un colț de lume în care arhitectura contemporană este definită printr-un haos urbanistic aproape generalizat, Transilvania reprezintă o excepție fericită. Multiculturalitatea regiunii, prosperitatea locuitorilor și cultul acestora pentru lucrurile trainice au făcut ca așezările din această regiune să aibă trăsături arhitectonice aparte. Vizitatorul este fascinat atât de amestecul de stiluri (gotic, neo-gotic, renascentist, baroc), cât și de prezența  elementelor neo-bizantine.

Satul săsesc tradițional de la lemn la piatră

Satul săsesc pe care astăzi îl considerăm tradițional are, de fapt, o istorie de aproximativ trei veacuri. Astfel, în jurul anilor 1750, autoritățile au impus trecerea de la construcțiile din lemn, vulnerabile la desele incendii, la construcțiile mai trainice, din piatră.

Tehnic, arhitectura populară săsească s-a născut din întâlnirea mai multor tendințe. În primul rând, se remarcă tehnicile de construcţie românești, identificate în arhitectura pe care saşii au găsit-o la venirea lor în zonă. În cel de-al doilea rând, sunt prezente elemente arhitecturale central-europene, determinate de normele administrative ale acelor vremuri. În cel de-al treilea rând, clădirile Transilvaniei reflectă aportul arhitecturii occidentale, aduse în această zonă de populația germană de pe Rin şi Mosela.

O diferență substanțială între arhitectura săsească și cea românească este dată de decorațiunile imobilelor. Astfel, decorațiunile impunătoarelor case ale sașilor sunt unele minimaliste, legate de stricta lor utilitate. Casele românilor, mai modeste ca dimensiuni, încearcă însă să impresioneze cu tot felul de elemente și decorațiuni cu o utilitate redusă, cum ar fi, de exemplu, pridvorul cu stâlpi.

Satul tipic săsesc are o sistematizare cvasigermană, cu o geografie precisă, cu străzile paralele şi perpendiculare. Centrul localității este reprezentat des de un perimetru în formă de dreptunghi. În acest perimetru au fost amplasate şcoala și primăria, instituțiile fundamentale ale oricărei localități civilizate. În imediata vecinătate a celor două obiective se află biserica și casa parohială.  

Arhitectura ortodoxă, păstrată în bisericile de piatră

Dezvoltarea arhitecturii ortodoxe în Ardeal a fost mai lentă decât în Moldova sau în Țara Românească, fiind puternic marcată de stilul bisericilor romanice și gotice ridicate în această arie. Cele mai vechi biserici ortodoxe rămase în picioare în Transilvania sunt cele construite din piatră, în secolul XIII, în ținuturile Hunedoarei și Zărandului.

Reprezentativă pentru elementele de arhitectură creștin-orientală este biserica de la Densus – Hațeg, construită cu un naos de formă pătrată, acoperită cu o turlă de tip romanic pe bază cubică și susținută pe patru stâlpi din piatră. Stâlpii sunt legați între ei prin arcuri centrate, iar altarul este semicircular. O altă clădire unică a apărut un secol mai târziu, la mănăstirea Prislop. Aici, călugărul Nicodim și frații săi din Țara Românească au ridicat singura biserica de tip treflat (cu turlă pe naos) din Transilvania.

Biserici cu elemente de arhitectură muntenească au fost construite ulterior de voievozii de la sud de Carpați, în localitățile Porcești, Sâmbăta, Poiana Mărului și Făgăraș.

Cele patru mari catedrale gotice din inima Ardealului

Patru mari catedrale transilvănene, mai precis bisericile evanghelice din Sibiu și din Sebeș, Catedrala Sf. Mihail din Cluj și Biserica Neagră din Brașov sunt etaloanele arhitecturii gotice din Transilvania.

Aceste mari biserici de oraș au fost construite în intervalul 1350-1500, perioadă care coincide cu maturitatea goticului în regiune, fiind emblematice pentru stilul artistic care a dominat în Europa medievală începând cu jumătatea secolului al XII-lea și până după anul 1500. În arhitectură, stilul gotic are ca trăsături o greutate mai mare a formelor, dimensiunile impunătoare ale edificiilor, planul predominant de cruce latină (romană), ziduri înalte sprijinite la exterior de contraforți în formă de arcuri, interioare împărțite în mai multe nave longitudinale (trei sau cinci), prezența arcului frânt și a ogivei. Goticul a fost succedat de Renaștere și s-a manifestat nu doar în arhitectură, ci și în artele plastice (pictură, sculptură).

Biserica Evanghelică din Sebeș este de tip basilical, cu două turnuri, cu clopotniță cu ferestre geminate, sub care este amplasată o cornișă pe console. Basilica Evanghelică din Sibiu are un plan cu trei nave de lărgimi similare și o singură absidă în fața navei centrale. Clădirea realizează pentru prima dată îmbinarea între basilica arhaică și elevația gotică matură.

Catedrala Sf. Mihail din Cluj este prima biserică-hală realizată integral în această manieră, cu trei nave. Clădirea a fost ridicată în urmă cu mai bine de jumătate de mileniu de meșteri care-și făcuseră ucenicia pe șantierul bisericii Sf. Elisabeta din Kosice.

Biserica Neagră din Brașov este reprezentativă, la rândul ei, pentru faza finală a goticului târziu.

Bisericile fortificate, embleme ale sudului Transilvaniei

Elementul arhectural unic pe care îl oferă Transilvania sunt bisericile fortificate ridicate în comunitățile săsești. Existența acestor biserici fortificate apare în contextul în care populația germană a utilizat tehnici similare în cetățile medievale din întreaga Europă. Cu toate acestea, cele peste 200 de biserici țărănești săsești fortificate care au rezistat timpului sunt absolut unice.

Principalele tipuri de astfel de construcții sunt bisericile cu incintă fortificată (precum cele de la Prejmer sau Hărman), bisericile fortificate (de exemplu Saschiz, Șeica Mare sau Seliștat) sau fortărețele – biserici (Valea Viilor sau Dârjiu).

În afara acestor câteva obiective, călătorul dornic să descopere arhitectura transilvăneană nu poate rata vizitele în cele șapte foste cetăți medievale ale Ardealului, cu vestigii conservate într-o măsură mai mică sau mai mare: Brașov, Sibiu, Sighișoara, Cluj-Napoca, Bistrița, Sebeș și Mediaș.